Carlightblog România
OSRAM

Osram – prezent la a zecea ediție a Show-ului Auto din Elveția

20.
iul.
2016

Swiss-Car-Event1

Frumoasa Elveție s-a aflat încă o dată în lumina reflectoarelor din zona Europei Centrale, cu toate că acestei țării îi place să se țină departe de grosul evenimentelor. Acest fapt nu este valabil însă în cazul scenei de tuning auto, motiv pentru care în jur de 12.000 de persoane s-au adunat în primul weekend din iulie lângă Geneva pentru a participa la cea de-a zecea ediție a Show-ului Auto din Elveția. Grandioasa aniversare de 10 ani a evenimentului de tuning a fost una deosebit de diversificată și de gălăgioasă, echipa Osram fiind, din nou, în centrul atenției.

Aglomerata Geneva

La centrul expozițional Palexo din Geneva a fost pregătit câte ceva pentru fiecare vizitator. Cele peste 1.300 de autovehicule din primul flanc al scenei de tuning au reprezentat un exemplu impresionant al posibilităților de personalizare auto oferite pe întreg teritoriul Europei. Cluburile participante au construit întregi peisaje în jurul comorilor lor, particularii și-au arătat cu mândrie exponatele, iar expozanții comerciali și-au pus toată măiestria la bătaie în crearea propriului lor parc auto.

Cea de-a patra hală a fost rezervată pentru experții în tuning auto, care au profitat de ocazie pentru a-și afișa cele mai reușite modificări realizate. Tot aici au fost expuse o serie de autovehicule de epocă, mașinile clasice americane stând într-o perfectă armonie alături de VW-urile clasice, toate fiind stilate, elegante și extrem de joase. La standul propriu, Osram a demonstrat prin exemple concludente cum pot fi personalizate autoturismele prin plasarea de neoane interioare și exterioare. Reunită sub sloganul “Pulsul iluminării autovehiculelor”, echipa a prezentat prin intermediul camionetei Osram diversele opțiuni disponibile pentru iluminatul și personalizatul interior și exterior al autovehiculelor. De asemenea, vizitatorii standului au fost întâmpinați de un atelier de suport tehnic și de diverse jocuri interactive.

Neoanele, omniprezente

Show-ul Auto din Elveția este cunoscut și apreciat de fani mai ales datorită atelierului de suport tehnic. Mixul unic de spectacol și stil este deosebit de bine primit atât în zona muntoasă a acestei țări, cât și pe teritoriul întregii Europe. Cascadoriile auto din fața halelor expoziționale, cursele de drag și drifturile au devenit de mult o necesitate pe piața elvețiană, la acestea adăugându-se demonstrațiile skater-ilor și cascadoriile pe motoare. Cei pentru care nivelul de zgomot nu a fost suficient de ridicat au avut posibilitatea să treacă pe la show-ul de motocross freestyle aflat chiar în vecinătatea complexului expozițional, care a reunit legende FMX internaționale și ATV-uri aflate la înălțimi amețitoare. Incredibil. Iar pentru că accentual nu s-a pus pe cine a fost cel mai rapid, ci pe cel mai zgomotos dintre ei, fanii tuningului auto de ambele sexe au avut șansa să își lase impresionantele lor autovehicule la control în boxele auto. De altfel, montarea de boxe și de boombox-uri în locul banchetei din spate reprezintă o provocare în sine.

Măiestrie desăvârșită

Cei care nu au câștigat niciun trofeu au avut oportunitatea să se întreacă între ei în competiția de car limbo (să vadă care are cea mai joasă mașină), în cursele RC sau pur și simplu să se bucure de spectacolele extrem de atractive, nebunești și de-a dreptul impresionante care le-au fost oferite. Oriunde și-ar fi îndreptat privirea, soluțiile de iluminat auto le luau ochii, așa că nu este deloc de mirare că fanii tuningului se îndreptau în cete spre standul Osram. Până la urmă, neoanele din interiorul și exteriorul autovehiculelor ajută la crearea unor efecte senzaționale cu ușurință – domeniu la care Osram excelează.

În prezent lucrurile s-au liniștit în Elveția, iar experții în tuningul auto au părăsit muntele, redându-l din nou localnicilor, însă anul viitor nebunia va reveni. Organizatorii se vor asigura negreșit de acest lucru, iar Osram va fi din nou prezent, așteptând cu nerăbdare viitoarea ediție a acestui eveniment unic.

Șofatul în întuneric: care vă sunt obiceiurile?

18.
iul.
2016

sofat-in-intuneric

E cumva reconfortant ca autoturismul să poată gândi în locul vostru. Reglează climatul din interior, controlează frânele și vă înștiințează cu privire la existența anumitor probleme tehnice. Din nefericire, acesta este motivul pentru care o parte dintre șoferi se deconectează complet și nu se deranjează nici măcar cu cele mai mici aspecte, care încă trebuie făcute manual la majoritatea mașinilor. Viratul, accelerarea și frânarea încă trebuie acționate de șoferi. În plus, ce se întâmplă dacă este întunerit afară? Aprindem farurile, nu? Desigur. Dar e evident că nu toți facem asta.

Chiar dacă autoturismele sunt echipate cu faza scurtă, unii dintre noi nici măcar nu se obosesc să o pornească când e întuneric afară. În aprilie 2012, colegul nostru Fritz Lorek a efectuat un studiu de trafic în Munich și a constatat că 19% dintre șoferi conduc fără faruri după ora 19:00. Chiar și seara târziu șofau pe întuneric. Oare de ce se întâmplă acest lucru? Deși în multe țări scandinave poziția (care nu este suficientă pentru a ilumina drumul), iar, în cele mai multe cazuri, chiar și faza scurtă, este conectată direct la igniție, mulți nemți preferă să conducă pe întuneric, mai ales pe timp de noapte.

Unul dintre motivele pentru care uităm să aprindem farurile este reprezentat, desigur, de lumina ambientală omniprezentă în zonele urbane. Iluminatul stradal, fațadele magazinelor, firmele luminoase și miriada de alte autoturisme transformă noaptea în zi în marile orașe. În timp ce în mediul rural nu puteți găsi nici măcar igniția fără o lanternă, în orașe este la fel de luminos ca ziua pe întuneric. Așa că aceia dintre noi care nu aprindem farurile imediat după pornirea autoturismului e ușor să uităm să o facem. Prezența bordului încă întunecat după câțiva metri ar trebui să ne dea un indiciu, să ne pună câteva semne de întrebare; dacă nu putem vedea vitezometrul, ceva nu e în regulă.

De îndată ce conducătorii auto îngrijorați de pe sensul opus încep să vă blițeze, ar trebui să vă prindeți că nu încearcă să vă avertizeze cu privire la posibile radare. Oare este ceva în neregulă cu mașina mea? Poate am uitat să aprind farurile? Acestea ar fi doar două întrebări pe care ar trebui să vi le puneți. În fine, nu vrem să vă ținem o prelegere, dar poate că unii dintre voi s-au gândit deja la toamnă? Funcționează farurile? Este totul în regulă în partea din spate, nu doar farurile de ceață spate, pe care uneori le ținem aprinse prea mult? Pur și simplu nu e suficient să păstrați farurile de zi aprinse. Desigur că acestea cresc vizibilitatea pe timpul nopții, având în vedere că este ceva aprins, dar la fel de bine ați putea să porniți luminile interioare, deși nu este o idee bună.

Care vă sunt obiceiurile cu privire la faza scurtă? Țineți și voi farurile aprinse pe timpul întregii zile, chiar și pe vreme bună sau vă numărați printre cei care uită să le stingă șis e trezesc cu bacteria descărcată dimineața?

În orice caz, sperăm să vei vedea lumina de la capătul tunelului.

© 2023, by OSRAM GmbH. All rights reserved.