LED, matrix, laser, OLED – acești termini îi fac pe pasionații auto să saliveze. Dar cum rămâne cu șoferii ale căror cerințe auto sunt limitate strict la nivel de utilitate? Mai jos prezentăm câteva sfaturi pentru șoferii care nu vor să își bată capul prea mult cu mașina.
În timp ce pasionații auto – majoritatea probabil bărbați – sunt impresionați de lățimea roților sau de numărul de cilindri, alții apreciază mărimea portbagajului sau spațiul disponibil pentru scaunele de copii. Prin urmare, există două tipuri diferite de autovehicule. Cu toate acestea, toate au nevoie de faruri. În ceea ce privește șoferii, cei axați pe utilitate probabil că nu pun un accent prea mare pe ele, dar tot trebuie să le aibă în vedere.
Farurile bune cresc nivelul de siguranță al autovehiculelor, indiferent de modelul lor sau de tipul de utilizatori. Cu toate acestea, o mașină folosită în principal în oraș nu prea are nevoie de o distribuție ajustabilă a fascilului de lumină sau de o funcție de iluminare a virajelor. Niciuna din ele nu-și are rostul pe străzile puternic iluminate și la vitezele cu care se circulă prin orașe.
În acest caz, farurile standard sunt mai mult decât suficiente. Cel mai probabil mașinile sunt echipate cu lămpi cu halogen. O alternativă bună este reprezentată de farurile LED, care produc aceeași cantitate de lumină ca cele cu halogen, dar consumă mai puțin. Avantajul lor este că nu vor exista defecțiuni, pentru că nu trebuie ajustate niciodată, cel puțin teoretic. Din păcate, aceste faruri nepretențioase sunt încă rar întâlnite în tehnologia LED.
E posibil, totuși, să se găsească faruri cu halogen ușor de întreținut. Șoferii trebuie doar să aibă instalate becuri cu o durată de viață lungă. Sunt disponibile nu doar pentru faruri, ci și pentru alte lămpi auto. De exemplu, becurile Osram din familia Ultra Life rezistă de până la cinci ori mai mult în farurile față. În farurile spate, în luminile de frână și în cele indicatoare rezistă de 2-3 ori mai mult. Micile costuri suplimentare vor părea probabil neglijabile în ochii celor care nu vor să aibă de lucru cu mașina.
În plus, Osram oferă până la patru ani garanție pentru becurile cu halogen Ultra Life. Pentru cele Xenarc Ultra Life, familia de xenoane cu durată de viață extinsă, se oferă până la 10 ani garanție, dacă produsul este înregistrat online. Dacă un bec se arde în această perioadă, va fi înlocuit gratuit. Prin urmare, șoferii care vor să aibă cât mai puțin de lucru cu mașinile lor nu trebuie să își facă griji legate de schimbarea farurilor pentru câțiva ani.
Când vine vorba de șofat, această categorie de șoferi e mai înclinată să caute ajutor, decât provocări. În acest caz, se merită investit într-un sistem de control automat al fazei lungi. Uneori e numit sistem de control al fazei scurte, dar până la urmă la fel de bună e și o fază lungă cu sistem anti-orbire. Toate aceste soluții tehnice au rolul de a elimina nevoia de a comuta de pe faza lungă pe cea scurtă și invers.
Oricum, mulți șoferi conduc aproape constant cu faza scurtă, fie de dragul obișnuinței sau a presiunii sociale (așa nu vor orbi pe nimeni). Acest lucru este și mai pregnant în cazul șoferilor pasionați. Nivelul de siguranță scade însă, deoarece faza lungă oferă o vizibilitate mai bună – de fiecare dată când poate fi folosită. Sistemul de control automat al fazei lungi asigură și faptul că mașina va comuta automat de pe luminile de zi pe faza scurtă la intrarea într-un tunel sau la lăsatul serii.
Luminile de zi sunt incluse în dotările standard ale noilor autovehicule. La cumpărarea unei mașini second-hand, sunt demne de a fi luate în calcul, la fel cum e faza scurtă automatizată. Luminile de zi pornite cresc siguranța, iar, având echipamentul adecvat, nimeni nu va trebui să își bată capul cu ele.
Nu-și au locul nici grijile legate de creșterea consumului. Luminile de zi consumă doar cu puțin mai mult comparative cu farurile. Puțini șoferi știu că adevărații hoți de energie sunt în interiorul mașinii: ventilatorul de încălzire sau opțiunea de dezaburire a lunetei. Adesea există o opțiune de oprire automată a celei de-a doua funcții, opțiune ce nu ar trebui ignorată de șoferii care pun accentul doar pe utilitate. În plus, e o metodă mai bună de eficientizare a consumului decât să te zgârcești la lumini.