Carlightblog România
OSRAM

Cât combustibil consumă luminile mașinii?

06.
iul.
2018

Nu cu multă vreme în urmă, cluburile auto și mass media au răspândit ideea absurdă conform căreia atunci când conduci cu luminile aprinse crește consumul de combustibil. Se afirmă că diferența ar fi de jumătate de litru la suta de kilometri. Aceasta a dat apă la moară celor care se opun luminilor de zi, unii transformând foarte repede totul în megatone de CO₂. Dar conducând fără lumini chiar te ajută să faci vreun fel de economie?

Da, te ajută,  însă doar teoretic și în termeni matematici. Desigur, luminile au nevoie de energie, și aceasta trebuie să fie produsă de ceva. Apropo, presupunerea contrară, că oricum generatorul funcționează întotdeauna alături de lămpi și orice consum suplimentar de energie nu face nici o diferență, este la fel de greșită.

Un maximum de 150 wați

Totuși, oricât ar consuma lămpile – tot nu este mult. Câteva cifre vă vor ajuta să aveți o imagine clară. 2 faruri cu halogen necesită 110 wați. Adăugați 30 până la 40 wați pentru luminile de parcare, doar dacă mașina este încă prevăzută cu lămpi incandescente convenționale și nu cu LED-uri. Lămpile cu xenon au nevoie de și mai puțin deoarece fiecare dintre ele consumă doar 40 wați. LED-urile s-ar situa în aceeași zonă, dar doar în teorie. Mașinile cu LED-uri au de obicei lumini de zi cu un consum sub 20 wați.

Dar haideți să pornim de la valoarea generoasă de 150 wați. Nu prea mai există motoare care să producă mai puțin de 50 kw, ceea ce echivaleză cu 50.000 wați. La 50 km la oră pe drum drept și viteză constantă, o mașină din clasa Golf are nevoie de cinci kilowați, sau 5000 wați. Deci 150 nu înseamnă nimic. Și bineînțeles cei cinci kilowați nu sunt sfârșitul problemei. Șoselele nu sunt întotdeauna uniforme și nu poți merge mereu cu viteză constantă. Ca să nu mai menționăm accelerările rapide inutile și vitezele mari.

Alte sarcini au nevoie de mult mai mult

Adăugați faptul că pe lângă consumatorii de eneregie necesari pentru a simplifica mișcarea inainte, mai există mulți alții. Nu este criticat prea des nici sistemul stereo. Energia consumată de el este similară celei consumată de lămpi. Șoferii care folosesc aerul condiționat pentru a scăpa de temperaturile ridicate din timpul verii – care sunt la fel de ridicate ca prețul combustibilului – și a le duce la un nivel suportabil, folosesc între doi și cinci kilowați. Cu alte cuvinte de 10 ori mai mult decât pentru lumini. Sistemul de răcire al motorului cu ventilație electrică consumă între 500 și 800 wați în perioada călduroasă a verii. Nici pe frig nu se face mare economie, deoarece sistemul de încălzire al lunetei și sistemul de încălzire al mașinii necesită împreună un kilowat.

Calcule de încredere au ajuns la concluzia că nici măcar faza lungă a farurilor cu halogen nu duce la un consum mai mare de 0.15 litri la 100 de kilometri. În general este sub limita observabilă. Un impact mai mare îl are presiunea corectă în anvelope. Dacă este prea scăzută, rezistența la rulare scade semnificativ.

Așa că luminile pot rămâne aprinse și în timpul zilei dacă mașina nu are sistem de comutare automată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

 
© 2018, by OSRAM GmbH. All rights reserved.