Carlightblog România
OSRAM

CE ÎNSEAMNĂ DE FAPT LUMINI MAI PUTERNICE?

22.
iul.
2020

Pe unele ambalaje de faruri sau becuri cu xenon, poți găsi informații despre cum o sursă de lumină poate genera, de exemplu, cu până la 150% mai multă lumină. Dar ce înseamnă asta de fapt? Hai să încercăm să găsim o explicație.

Unul dintre parametrii de bază care definesc o sursă de lumină este fluxul luminos, măsurat în lumeni. În mare parte, fluxul luminos rezultă din faza de construcție a sursei și este strict reglementat (cu o anumită toleranță foarte scăzută) de către Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (prescurtat ECE). Dacă pentru un bec de tip H7, fluxul este de 1500 lm, pentru unul de tip H4 variază între 1000 și 1600 lm, pentru becurile cu xenon fără reglare automată – 2000 lm și pentru cele de tip D1S – 3200 lm. Trebuie remarcat faptul că valoarea fluxului luminos al sursei de lumină și a ansamblului de lumini al farului va fi întotdeauna puțin mai scăzuta decât a becului sau a farului cu xenon individual. În orice caz, constructorii se străduiesc să micșoreze aceste pierderi pe cât este posibil.

Valorile precis determinate ale fluxului luminos pentru un anumit tip de lumină  fac ca atât o lampă standard (exemplu OSRAM Original), cât și una cu parametrii mai ridicați (modelul Osram Night Breaker Laser) să aibă parametrii identici în termeni de flux luminos. Diferența o face altceva – în cazul lămpilor Night Breaker Laser, filamentul are un design diferit care îi permite să atingă o luminozitate mai mare, fapt ce rezultă într-o lumină mai strălucitoare și într-o acoperire mai mare a razei de lumină, adică o vizibilitate mai bună. Desigur, și în acest caz, fluxul luminos depinde mult de far. Din această cauză, pe ambalaj, poți găsi informații despre cum o sursă poate genera, de exemplu, o lumină cu până la 150% mai multa stralucire decât standardele legale.

Bineînețeles, totul are un preț – parametrii înalți și design-ul special înseamnă și că durata de viață a unui astfel de bec este ușor mai scurtă decât a unui bec standard. Prin urmare, alegerea becului ar trebui adaptată nevoilor – șoferii care nu ies noaptea din oraș sau care dețin mașini care nu le permit un acces facil la faruri ar trebui să se orienteze către surse de lumină mai durabile, de exemplu OSRAM Ultra Life. Pentru cei care caută o vizibilitate maximă a razei de lumină,  produsele din gama Night Breaker Laser ar fi cea mai bună opțiune. Există însă și soluții de compromis – becuri cum sunt OSRAM Original, Cool Blue Intense sau Night Breaker Silver.

De asemenea, un aspect foarte important este și distribuția adecvată a luminii –  ideea este că drumul ar trebui să fie bine iluminat într-o anumită zonă din fața mașinii. Acest lucru poate fi testat măsurând luminozitatea drumului în anumite zone, adică la 50m și 75m pe partea dreaptă a drumului și la 50m în fața mașinii. Zona dintre aceste repere este esențială din punctul de vedere al siguranței. Merită de asemenea să menționăm importanța pe care o are starea farului – un far uzat va lumina slab drumul, indiferent de sursa de lumină cu care o echipăm.

© 2020, by OSRAM GmbH. All rights reserved.