Carlightblog România
OSRAM

Ce determină calitatea lămpilor auto?

23.
sept.
2020

Ce condiții ar trebui să îndeplinească un sistem de iluminat bun pentru a aduce siguranță și confort în timpul șofatului? Ce ar trebui să luăm în calcul atunci când il alegem? În continuare o să vă prezentăm cei mai importanți parametri care ar trebui avuți în vedere atunci când evaluăm calitatea lampilor auto.

În primul rând: iluminarea
A nu se confunda cu fluxul luminos. Acești doi termeni: iluminare și flux luminos – sunt de foarte multe ori confundați, dar aceasta este o greșeală. Chiar și în cazul testării unor lămpi, sunt comparate fluxurile luminoase ale diferitelor produse si sunt trase concluzii greșite pe seama acestor măsurători. Foarte des, conducătorii auto care se axează pe fluxul luminos, au tendința de a-l percepe raportându-se la sursele de lumină de acasă, pentru care parametrul pe care trebuie să îl avem în vedere este “puterea luminii”.
Însă, în industria iluminatului auto, iluminarea în punctele cheie ale drumului este mult mai importantă din punctul de vedere al siguranței. De aceea, fluxul luminos ca o cantitate totală de lumină emisă de sursă, nu ar trebui să fie un criteriu atunci când alegem lampile pentru mașină,
cu atât mai mult cu cât el este strict definit cu o mică toleranță în reglementările Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa. Astfel, toate sursele de lumină de un anumit tip cu aprobare ECE trebuie să genereze același flux luminos, dar pot avea alți parametri
diferiti, ceea ce are ca efect creșterea razei luminoase a lămpii și implicit luminozitatea de pe drum.
Când vorbim despre calitatea luminii, un drum bine iluminat în fața vehiculului este extrem de important, de exemplu modul în care lampa farului iluminează anumite porțiuni ale drumului. Șoferii evaluează de multe ori lampa doar prin prisma cantității de lumină din fața mașinii. Este
o greșeală pentru că cele mai importante puncte de pe șosea, din punctul de vedere al reacțiilor și siguranței noastre, nu sunt în fața mașinii, ci la o distanță între 50 și 75 m pe partea dreaptă a drumului și la 50 m în fața vehiculului. Lămpile care generează mai multă lumină, iluminează
mai bine drumul pe aceste porțiuni. Ca și în cazul celei mai noi game de faruri Night Breaker Laser, parametrul mărit cu 150% nu se referă la fluxul luminos, ci la capacitatea de a ilumina drumul în aceste puncte importante.
Odată cu creșterea luminozității la 50R, 75R și 50V, raza farului crește de asemenea. Desigur, nu este simplu să definești raza de una singură, dar ne asumăm faptul că lampa ajunge în punctul în care luminozitatea atinge măcar 1 lux. Aici totul depinde în mare parte și de far. Nici măcar cele mai bune lampi, dar folosite într-un far deja uzat, nu vor putea furniza o iluminare corectă a drumului.

În al doilea rând: culoarea luminii
Contrastul puternic este foarte important pentru vizibilitate. Dacă este prea scăzut, nu va putea garanta observarea diverselor obiecte în mod eficient sau distingerea lor în raport cu fundalul pe care se află. Chiar daca șoferii își indreapta privirile spre un semn de circulație, pietoni sau
bicicliști de pe marginea drumului, in condiții de iluminare slabă, este posibil să nu sesizeze pericolul sau să nu efectueze manevra corespunzatoare.
De aceea, cel mai bine ar fi ca temperatura culorii să fie cât mai apropiată de cea a luminii zilei, adică în jur de 6000K. Cele mai apropiate de această valoare sunt lămpile cu LED și cele laser, dar până să ajungă la popularitatea de care se bucură lămpile cu xenon, va mai dura puțin timp.
Însă incep să apară lămpi care generează o lumină din ce în ce mai albă. Desigur, aceste variante ar trebui luate în calcul gândindu-ne și la reglementările în vigoare, iar acestea menționează valoarea de 4200K ca fiind cea mai mare valoare admisă pentru temperatura luminii lămpilor cu halogen. Cea mai simplă cale de a ajunge la o nuanță albă sau chiar ușor albăstruie este aplicarea unui filtru asupra becului din sursa de lumină. Din păcate însă, această procedură reduce lumina generată de lampă. Totuși există producători care, în ciuda acestor standarde de siguranță, aplică un strat albastru foarte subțire – de aceea, pe piață putem găsi lampi de până la 10000K. Cu asemenea valori, putem fi siguri că produsele nu vor ilumina drumul corespunzător. OSRAM pune mereu pe primul loc siguranța șoferilor. De aceea, la sursele de iluminat cu halogen, filtrul este aplicat în cantitate moderată și în limitele impuse de standarde. Cea mai albastră variantă, cu aprobarea ECE – Cool Blue Intense – produce o lumină cu 20% mai strălucitoare decât valorile minime aprobate. Gama Night Breaker Laser folosește un filtru special creat care acoperă doar o parte a lampii. OSRAM nu folosește niciun filtru pentru lămpile cu xenon, iar
culoarea albă se datorează utilizării unor gaze speciale.

În al treilea rând: precizia manoperei
Acesta este parametrul luat în calcul de producătorii noilor autoturisme. Ei nu acceptă compromisul – astfel că orice furnizor de lămpi trebuie să îndeplinească cele mai înalte cerințe. În ceea ce privește lămpile, acest lucru înseamnă ca bobina din filament a pieselor produse în
momente diferite să fie mereu în același loc. Acest aspect este foarte important pentru că altfel la cea mai mică deviație a sursei de lumină, capacitatea farului nu va putea fi folosită în totalitate, adică farul nu va lumina drumul în mod corespunzător. Același lucru se aplică și în cazul produselor care au trecută în descriere mențiunea de piese de
schimb originale; de exemplu, produsele OSRAM ORIGINAL, destinate pieței aftermarket au o astfel de specificație. Aceasta înseamnă că nivelul calității și parametri gamei sunt aceiași cu cei specificați de producător la prima asamblare. În acest fel, ele asigură iluminatul auto folosind
farurile la capacitate maximă și având un real impact asupra siguranței la volan. Din nefericire, în foarte multe cazuri, produsele din branduri necunoscute, nu îndeplinesc aceste standarde. Manopera ca precizie și geometrie este întâmplătoare, iar controlul calității nu se face prea
amănunțit. Câteodată un filament strâmb poate fi văzut cu ochiul liber. În acest caz, farul, care se presupune că ar trebui să reflecte lumina și să o direcționeze pe drum, nu va străluci așa cum era proiectat încă din faza de producție și fie îi va orbi pe șoferii care vin din direcția opusă, fie va lumina doar în fața mașinii. Pe scurt, va pune în pericol atât șoferul mașinii, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

© 2020, by OSRAM GmbH. All rights reserved.