Știi care este legislația cu privire la luminile de drum?
Indiferent dacă ține de trendul modificării automobilului în scopul înfrumusețării sau dacă doar vrei să-ți schimbi luminile de pe automobil pentru o mai bună vizibilitate, este important să știi care este legislația cu privire la acestea, deoarece contravențiile pot fi usturătoare.
Vom detalia mai jos care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ți cont.
Modul de folosire al luminilor de drum
Conducătorii autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere sunt obligați să folosească luminile de întâlnire și în timpul zilei atunci când circulă pe autostrăzi, drumuri expres sau naționale europene, pe când conducătorii motocicletelor și mopedelor trebuie să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasări pe drumurile publice.
Stai departe de lumina girofarelor!
Săvârșirea următoarelor fapte îți pot aduce două puncte de penalizare:
- folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul și tractor agricol / forestier care circulă din sens opus;
- nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);
- folosirea incorectă a luminilor de drum față de autovehiculul și tractorul agricol / forestier care circulă în fața sa, în aceeași direcție de mers.
Poți fi penalizat cu trei puncte pentru folosirea luminilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață și cu patru puncte de penalizare pentru circulația pe timp de ceață, ninsoare abundentă sau ploaie torențială, cu un autovehicul sau un tractor agricol / forestier, fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare.
Sunt practicate amenzi între 390 și 490 lei pentru nerespectarea obligației de a avea în funcțiune – în cazul motocicetelor sau a mopedelor – chiar și pe timp de zi, luminile de întâlnire pe drumurile publice.
Amenzi mai mari, cu sume cuprinse între 600 și 780 lei, sunt aplicate celor ce își montează pe autovehicul / tractor, lumini, dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii neomologate. Aceleași amenzi se aplică și pentru circulația cu defecțiuni la sistemul de iluminicare sau avertizare sonoră ori când acestea lipsesc.
Fii atent la omologările produselor!
Varietatea de produse existente pe piață în segmentul acesta – de la leduri la lumini colorate sau a căror culoare poate fi schimbată cu ajutorul smartphone-ului – ne poate face să omitem sau chiar să trecem cu vederea peste omologarea produsului vizat. Aceasta nu este însă o practică benefică, având în vedere contravențiile aplicate, iar noi recomandăm verificarea produselor ca acestea să fie omologate și verificarea periodică a sistemului de iluminare respectiv a celui de avertizare sonoră.
Verificările periodice ale autovehiculului, montarea accesoriilor omologate și, în general, un condus preventiv te pot ține în siguranță și departe de contravenții.
Sperăm că te-am luminat și că informațiile din acest articol ți-au fost utile.